1999 January–February Mineriada

Wikipedia (en/ro)Digital ArchivesResources
Wikipedia (en)

The Mineriads (Romanian: Mineriadă) were a series of protests and often violent altercations by Jiu Valley miners in Bucharest during the 1990s, particularly 1990–91. The term "Mineriad" is also used to refer to the most significant and violent of these encounters, which occurred June 13–15, 1990. During the 1990s, the Jiu Valley miners played a visible role in Romanian politics, and their protests reflected inter-political and societal struggles in post-Revolution Romania.

January 1990 mineriad[edit]

28 January[edit]

After the National Salvation Front's decision to transform itself into a party, an anti-Communist demonstration took place in Bucharest's Victoria Square (Piața Victoriei), organised by the Christian-Democratic National Peasants' Party (PNȚCD), National Liberal Party (PNL), and other smaller parties. Even though the anti-Communist demonstration started out, and was intended to be, non-violent, the protesters charged the Parliament building and demanded the resignation of the FSN party. After that, the FSN started talks with opposition parties.[citation needed]

29 January[edit]

The miners boarded the trains at Gara de Nord and departed to their homes, but not before President Ion Iliescu thanked them for their services.

February 1990 mineriad[edit]

Bucharest meeting February 1990
Bucharest meeting February 1990
Bucharest Government Building February 1990

Less than a month after the January mineriad, another anti-Communist manifestation took place in Bucharest on February 18. Despite the demonstrators' pleas to non-violence, several persons started throwing stones into the Government building. Riot police and army forces intervened to restore order, and on the same night, 4,000 miners headed to Bucharest.

Opposition leaders and independent media speculated that the demonstration was manipulated by the Securitate and the FSN. Miners maintained their relative innocence of the violence, claiming that the agitation and most of the brutality was the work of Iliescu’s government agents who had infiltrated and disguised themselves as miners.[1]

June 1990 mineriad[edit]

The Romanian miners of the Jiu Valley were called by the newly elected power to Bucharest to end the riots that broke up on 13 June 1990. As President Ion Iliescu put it, the miners were called to save the "besieged democratic regime" and restore order and democracy in Bucharest. The government trucked in thousands of miners from the Jiu Valley to Bucharest to confront the demonstrators. The rest of Romania and the world watched the government television broadcasts of miners and other unionized workers brutally grappling with students and other protesters.

Over the course of a month-long demonstration in University Square, many protesters had gathered with the goal of attaining official recognition for the 8th demand of the popular Proclamation of Timișoara, which stated that communists and former communists (including President Iliescu himself) should be prevented from holding official functions. Supporters of the opposition were dissatisfied with Iliescu's first government, which was made up mostly of former communists, claiming that it implemented reforms very slowly or not at all. The protests mostly ended after Iliescu’s FSN obtained a decisive victory (over two thirds of the votes) in the May 20th elections. However, a small group decided to continue protests and staged a hunger strike. Following attempts of the authorities to clear up the University Square, where the protesters had been squatting during the previous mounts, some among the protesters grew violent and attacked the police headquarters and the national television station. When the police were unable to contain the violence, Iliescu appealed to the miners to defend the country. Special trains transported some 10,000 miners to the capital, where the miners violently confronted anyone they saw as opposing the government.[2]

The official figures say that during the third Mineriad, seven people were killed and more than a thousand were wounded.[citation needed] The opposition newspaper România Liberă claimed that on 29 June 1990 over 40 bodies were buried in a common grave in Străulești, near Bucharest. Conspiracy theories and rumors circulated as to the origins and development of the mineriad, with some believing that both the Romanian Presidency and Secret Service had a hand in it. Later parliamentary inquiries into the potential role of the Secret Service contributed to the widespread public mistrust of the post-Ceaușescu intelligence service.[2]

Government inquiries would show that the miners had indeed been "joined by vigilantes who were later credibly identified as former officers of the Securitate", and that for two days, the miners had been aided and abetted by the former Securitate members in their violent confrontation with the protesters and other targets.[2]

September 1991 mineriad[edit]

24 September[edit]

On September 24, 1991, the miners from the Jiu Valley began a general strike and requested that Prime Minister Petre Roman visit Petroșani to listen to their grievances. The trade union leader Miron Cozma warned representatives of the Government that if the miners' dissatisfactions were not resolved as demanded, the miners will come in large numbers to Bucharest. During this time the sub-prefect, Ionel Botoroaga, and the director of the Autonomous Directorate of Oil, Benone Costinaș, were assaulted in the Petrosani town hall. A group of miners then went to the Petrosani train station, where they demanded and were refused the use of trains for the miners to travel to Bucharest.[citation needed]

25 September[edit]

On the morning of September 25, around 10.00 am, the miners from the Jiu Valley arrived at Băneasa railway station on several trains. Upon hearing the news that the miners were headed to the capital, the Prime Minister and President Ion Iliescu unsuccessfully tried several maneuvers to prevent them from reaching their destination. Led by the miners' union leader, Miron Cozma, the first stop was made in Victoriei Square, where the miners asked for a meeting with Prime Minister Petre Roman. When he did not appear, they asked for his resignation. Roman then agreed and met with a delegation of miners. Cornel Tomescu, head of the sector within the General Secretariat of the Government, said that upon arrival in Victoria Square, the miners were not violent. "The miners were calm, they did not shout slogans to the Government or the president and they were sitting on the caldera."[citation needed] During this period, altercations with counter-protesters and security forces broke out. A Government building was attacked by some groups, leading to the evacuation of the building. In the evening, the miners, led by Cozma, headed towards the Romanian Television and University Square. They then went to the Cotroceni Palace to discuss with President Ion Iliescu the conditions under which they were willing to withdraw. Cozma demanded the dismissal of Prime Minister Roman in exchange for a cessation of the miners' protest.[citation needed]

26 September[edit]

On September 26, the miners attacked the Government building with new forces and called for the Government to be dismissed. Representatives of the miners met for private talks with government officials. Miron Cozma threatened that if by 12:00 PM the resignation of the prime minister was not announced, he would call 40,000 trade unionists from Pipera, adding that probably no one wants a civil war. At 12:00, Alexandru Bârlădeanu, the president of the Senate, announced on the public television the dismissal of the Romanian Government. The mining union leader asks the miners to go home because their claims have been resolved. In the afternoon of that day, the miners entered the Assembly Hall of the Assembly of Deputies and requested the resignation of President Ion Iliescu and the resolution of all the claims for which they came to Bucharest. Following discussion, the miners returned to the Jiu Valley with the promise made that their demands would be addressed. Two days later Miron Cozma and the president of the country Ion Iliescu signed a statement that formally ended the mineriad.[citation needed]

January–February 1999 mineriad[edit]

The Jiu Valley miners left again for Bucharest, unhappy with the governmental reduction of the subsidies, which would result in the closing of the mines. The barricade installed by the gendarmes at Costești was crossed by the miners and near Râmnicu Vâlcea a Gendarmerie unit was ambushed by the miners. Reaching Râmnicu Vâlcea, they sequestered the prefect of Vâlcea County. Radu Vasile, Prime Minister at the time, negotiated an agreement with Miron Cozma, the miners' leader, at the Cozia Monastery, nearby.

On 14 February 1999, Cozma was found guilty for the 1991 mineriad and sentenced for 18 years in prison. The miners led by Cozma left for Bucharest attempting a new mineriad, only this time they were stopped by the police at Stoenești, Olt. In the clash that followed, 100 policemen and 70 miners were wounded and one miner died. Cozma was arrested and sent to Rahova prison.

Legal issues[edit]

Association of Victims of the Mineriads

Ion Iliescu pardoned Cozma's sentence on December 15, 2004, a few days before his term ended, but revoked the decision two days later, having faced the outrage of Romanian and international media and politicians.

Cozma successfully challenged the legality of the withdrawal of the pardoning, and on the 14th of June 2005 he was freed by the Judge Court of Dolj county. However, on September 28, 2005, Cozma was sentenced by the Romanian High Court of Cassation and Justice to serve 10 years in prison for the January 1999 Mineriad, which included time already served. His request to be released on parole was denied on June 2, 2006. After serving the full term, Cozma was finally released on 2 December 2007, but was restricted from returning to either Petroșani or Bucharest.

See also[edit]

References[edit]

  • Academia Caţavencu, 13-15 Iunie: Trei zile cu ghinION, no. 16/2005, 27 April 2005.
  • Mineriadă (1990-1999) - Portal Valea Jiului (cu video si foto arhiva digital)
  • Mineriadă (1990-1999) - Video si Foto Arhiva Digital
  • CRONICA TV. Adevărul despre mineriada din ’91, țărăniști și Iliescu, 27 septembrie 2011, Adrian Pătrușcă, Evenimentul zilei
  • VIDEO Petre Roman: A existat o legătură cauzală între puciul de la Moscova și mineriada din septembrie, 20 august 2011, Ciprian Stoleru, Historia

External links[edit]

Wikipedia (ro)
Mineriada din ianuarie 1999
Parte a Mineriadelor

Informații generale
Perioadă 4 -23 ianuarie 1999
Loc România
Rezultat Pacea de la Cozia
Mineriada din februarie 1999
Casus belli salariile
programului de restructurare a mineritului
Beligeranți
 România Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului
Conducători
Emil Constantinescu Miron Cozma
Efective
2.000 polițiști (B.A.O.L.P/D.I.A.S.) și jandarmi 15.000 de mineri

Mineriada din ianuarie 1999 a fost cea de a cincea acțiune de acest gen întreprinsă în România postdecembristă.

Preludiu[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul anilor '90, Miron Cozma, șeful Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, era liderul necontestat al minerilor datorită faptului că obținea de la guvern menținerea substanțialelor lor salarii. Valea era zona cea mai scumpă din România. Guvernele au investit miliarde de dolari fără a reuși crearea unor locuri de muncă alternative. Familiile trăiau din leafa de la mină a soțului, iar pentru menținerea acestor salarii minerii erau dispuși să îl urmeze orbește pe Cozma.[1]

În august 1998, sindicatele din Valea Jiului au început negocierile cu administrația pentru salarii. La 16 decembrie 1998, ministrul industriilor Radu Berceanu a declarat la televiziune că minele de la Dâlja și Bărbăteni vor fi închise, ca urmare a programului de restructurare a mineritului din Valea Jiului.[2]

Minerii, conduși de Miron Cozma, iau decizia declanșării unei greve generale, la 18 decembrie 1998. Pentru negocierea punctelor de pe platforma întocmită de sindicaliști a fost solicitată prezența la Petroșani a ministrului Industriilor, Radu Berceanu și a primului ministru, Radu Vasile. Refuzul demnitarilor determină din nou greviștii să solicite plecarea la București. În fața unei astfel de perspective, primarul Capitalei (Viorel Lis) declară că nu va aviza un posibil marș de protest al minerilor în Capitală, în timp ce Ministrul Transporturilor, Traian Băsescu, refuză categoric să pună la dispoziția greviștilor garniturile de tren solicitate pentru deplasarea la București.

Aproape 15.000 de mineri de la Compania Națională a Huilei din Valea Jiului au protestat la data de 4 ianuarie 1999 pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Aceștia amenințau că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute, dar guvernul nu s-a arătat dispus să cedeze în fața greviștilor.[3]

Au loc mai multe runde de negocieri eșuate cu Comisia de Buget – Finanțe a Senatului, condusă de Viorel Cataramă.[2] Trupele de jandarmi intră în dispozitiv pe Defileul Jiului construind baricade, inclusiv prin detonarea stâncilor peste DN66.

În 14 ianuarie 1999 peste 1000 de protestatari au escaladat barajul înălțat în Defileul Văii Jiului, amenințând că nu se vor opri decât în Capitală. Lista de revendicări a greviștilor a fost schimbată. Ei au renunțat la cele 30 de solicitări, dar cer în schimb 10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat sau 500 de dolari pensie pe viață. Ministrul Industriilor a respins astfel de „aberații”. În replică, Miron Cozma a anunțat că 15.000 dintre ortacii săi și-au exprimat în scris dorința de a pleca spre București. Sub comanda lui Romeo Beja, aproape 1.000 de mineri s-au urcat în cele 11 autobuze parcate în fața sediului Companiei Naționale a Huilei, strigând că pleacă spre Capitală. Au ajuns la primul baraj înălțat de oamenii de ordine, baraj format din pietre, humă și nisip. Lucrurile păreau a scăpa de sub control. Peste 100 de mineri au trecut de Valea Jiului. Niciun jandarm nu era în zonă, trupele de ordine retrăgându-se la câțiva kilometri, în spatele unui al doilea baraj.[3]

La 15 ianuarie 1999, Judecătoria Petroșani va declara ilegală greva minerilor, iar, la 18 ianuarie, Cozma decide începerea „Marșului spre București”.[4]

Marșul spre București[modificare | modificare sursă]

Pe șoseaua spre Târgu Jiu erau amplasate baraje succesive din stabilopozi de beton. În câteva locuri, în special pe poduri, trupele ministerului de interne au abandonat camioane grele, cu roțile scoase. La fiecare baraj minerii înlăturau stabilopozii, iar polițiștii, după un schimb de pietre și gaze lacrimogene de câteva minute, se retrăgeau cu autobuzele spre următoarea baricadă.[1]

Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a demisionat în seara zilei de 19 ianuarie, când minerii au trecut de toate barajele forțelor de ordine din Defileul Jiului.[3]

La ieșirea din defileu, după o noapte petrecută la Târgu Jiu (19/20 ianuarie), Cozma a decis continuarea marșului spre București, alegând drumul cel mai scurt, prin Râmnicu-Vâlcea. La acțiunea lor s-au solidarizat și contingente de mineri din Oltenia, Banat, precum și alte categorii de muncitori.[4] Minerii erau transportați de 70 de autobuze și peste 200 de autoturisme și se deplasau disciplinat, având cercetași trimiși ca să culeagă informații despre dispunerea în teren a forțele de ordine.[3] Aveau o organizare cvasimilitară, fiind grupați în funcție de exploatarea minieră de unde proveneau.[1] Pe drum, coloana de protestatari a fost întâmpinată cu aplauze de către populația civilă din localitățile gorjene.[5]

Guvernul a decis închiderea traficului feroviar pe Valea Oltului, iar pe Autostrada București-Pitești au fost grupate dispozitive de jandarmi. Datorită rețelei de informatori, minerii au aflat din timp că la Costești, Vâlcea (la ieșirea din Horezu) era amplasat un nou baraj al forțelor de ordine și au decis să petreacă noaptea de 20/21 ianuarie în Horezu.

Bătălia de la Costești[modificare | modificare sursă]

Bătălia a început în jurul orelor 14 și s-a încheiat în jurul orelor 17, cu victoria minerilor. Forțele de ordine aveau aproximativ 2000 de combatanți, inclusiv trupe speciale de polițiști DIAS (Detașamentul de Intervenție și Acțiuni Speciale) și BAOLP (Brigada de Asigurare a Ordinii și Liniștii Publice), numărul minerilor fiind de aproximativ 15-20000.

Minerii au străbătut pe jos cei 3 kilometri dintre Horezu și Costești. Au încercuit zona și au atacat din toate părțile. Din spate polițiștii și jandarmii au fost atacați de săteni din Costești, înarmați cu pistoale de semnalizare.

Numărul polițiștilor și jandarmilor căzuți în mâna minerilor se ridica la peste 1500; prefectul de Vâlcea, Nicolae Curcăneanu, a fost luat de asemenea ostatic.[6] Un comandant al jandarmilor, generalul Gheorghe Lupu, a fugit pur și simplu abandonându-și trupele.[7]

Coloana de manifestanți își continuă drumul spre Râmnicu Vâlcea, după ce au îndepărtat stabilopozii și stâlpii de beton aflați pe șosea. Toate mașinile cu număr de București sunt distruse, fără discriminare. La Râmnicu Vâlcea, forțele de ordine au reușit să oprească încercarea câtorva sute localnici de a pătrunde în sediul Prefecturii, care este încercuit de manifestanții adunați în centrul localității și care scandează: "Să vină minerii", "Cozma, Cozma", "Vadim, Vadim" și "Jos prefectul".[6]

Președintele Emil Constantinescu a convocat sesiunea extraordinară a Parlamentului și a solicitat liderilor partidelor parlamentare să-și exprima poziția față de evenimentele în curs. În timpul nopții de 21-22 ianuarie 1999 a fost emisă ordonanța de urgență care instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, începând cu ora 14 a zilei de 22 ianuarie. Constantin Dudu Ionescu este numit ministru de interne și se produce înlocuirea unor cadre de comandă ale acestui minister.[8]

Pe șoseaua Râmnicu Vâlcea - Pitești, în dreptul râului Topolog, este amplasat un nou baraj, format din trupe MApN și DIAS.[9]

Pacea de la Cozia[modificare | modificare sursă]

Aflat în fața unui conflict fără precedent, Primul Ministru Radu Vasile acceptă dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc la mănăstirea Cozia, la 22-23 ianuarie. În urma acestuia a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja și Bărbăteni și neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor. Conform declarațiilor primului ministru, „acțiunea revendicativă s-a încheiat. Minerii se îmbarcă, la ora actuală, în mașini, se întorc la locul de baștină. În esență, aceste discuții au durat câteva ore. Au fost depistate o serie de soluții care însă vor fi finalizate după prezentarea unui program de reducere a pierderilor, prin reducerea costurilor în companiile componente și participante la acțiunile revendicative”.[3]

Condamnări[modificare | modificare sursă]

Miron Cozma, fostul lider al minerilor, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru mineriada de la Costești, în septembrie 2005.[10]

În anul 2005 Romeo Beja a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Mineriadei din 1999. El a fugit însă din țară și a fost dat în urmărire internațională. În 2016 el a fost depistat la Curtea de Apel București unde se prezentase la un termen într-o altă cauză, a fost reținut și dus la Penitenciarul Rahova. Romeo Beja a fost condamnat împreună cu Vasile Lupu, Dorin Loiș, Constantin Crețan și Ionel Ciontu.[11]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Wikipedia (en/ro)

Content

Resources

en English
X